Experimentul lui Erathostenes

Postat de Barabas Sanda în Colegiu, Mar 25, 13:57

EXPERIMENTUL LUI ERATHOSTENES

   Experimentul lui Eratosthenes, organizat de Ellinogermaniki Agogi’s (EA) Research and Development Department în colaborare Hellenic Mathematical Society (https://eratosthenes.ea.gr), este considerat unul din cele 10 experimente științifice cele mai frumoase din toate timpurile.

     A fost realizat pentru prima dată în jurul anului 240 î.H., de către matematicianul grec Erathostenes care, cu ajutorul umbrei unui băț a reușit să măsoare circumferința Pământului.

     Elevii din clasa a VII-a ai colegiului nostru, coordonați de doamna profesoară Carmen Amorăriței (specialitatea fizică) și domnul profesor Cristian Amorăriței (specialitatea matematică), au participat la acest proiect internațional care a avut loc în ziua de 21 martie 2019, o dată cu echinocțiul de primăvară.

      Anul acesta, acest experiment s-a desfășurat simultan în 802 școli, din 77 țări ale lumii (vezi harta de mai jos), realizându-se colaborări între unele dintre acestea.

     Această activitate experimentală transdisciplinară a utilizat atât instrumente didactice tradiționale cât și moderne, astfel că a crescut interesul elevilor pentru studiul fizicii, al  matematicii, astronomiei şi geografiei.

    Experimentul s-a desfășurat pe terenul de sport al școlii, un spațiu generos și însorit, în ziua de 21 martie, când, pentru locațiile aflate pe același meridian, longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°, în același moment. S-au constituit cinci grupe de lucru.

    Mai întâi s-a determinat ora exactă a amiezii în Suceava, folosind programul Stellarium (12:07). Fiecare grup a urmat aceeași pași: plasarea unei tije cu lungimea de 1m, poziționată vertical, într-un loc însorit și măsurarea umbrei acesteia. Matematic s-a calculat valoarea unghiului θ format de razele solare cu tija.

    Școala noastră (aflată la 47.64658 ο N, 26.257467 οE) a colaborat cu Professional high school of clothing "Stanka Nikolitsa Spaso-Elenina" din Bulgaria (43,526483° N, 26,510998° East) situată la aproximativ aceeași longitudine. Prin punerea în comun a valorilor unghiurilor θ, s-a calculat circumferința Pământului.

   Pe baza proporționalității dintre unghiul la centru și lungimea arcului de cerc pe care acesta îl subîntinde, am obținut circumferința Pământului de 39.627km.

     Elevii au fost captivați de acest experiment, au lucrat cu plăcere și au dobândit numeroase competențe și abilități de lucru în echipă.