Istoric

Prof. Dan Popescu

 

La 4 septembrie 1860, ca urmare a eforturilor şi solicitărilor românilor bucovineni de a avea şcoli în limba română, s-a inaugurat la Suceava, prin Ordinul nr. 14805 al Ministerului Învăţământului din Austria, "Gimnaziul superior greco-oriental" care, la 2 ianuarie 1919, devine Liceul "Ştefan cel Mare". Astfel, actul de naştere al colegiului de astăzi are data 4.09.1860.

Începând cu anul şcolar 1881-1882, ia fiinţă prima clasă cu predare integrală în limba română.

Avem convingerea că, de la înfiinţare în anul 1860 şi până la 1918, şcoala noastră s-a impus prin rolul deosebit pe care l-a jucat în menţinerea şi dezvoltarea în rândul elevilor şi al populaţiei româneşti a cultului pentru limba şi istoria naţională.

Perioada dintre cele două războaie a fost una de glorie. Mulţi dintre elevii Liceului "Ştefan cel Mare" au devenit profesori în acest lăcaş de cultură şi vatră românească, au contribuit prin munca lor plină de dăruire la pregătirea de noi şi noi generaţii, au continuat frumoasa tradiţie a liceului, investind în elevi valorile culturale ale umanismului mondial. Ei s-au remarcat, totodată, ca animatori ai vieţii cultural-artistice din comunitatea suceveană.

După al doilea război mondial, liceul şi-a continuat activitatea, în general, cu aceiaşi profesori din perioada interbelică, oameni cu temeinică coloană vertebrală care, cu toate riscurile şi datorită profilului profesional, au rezistat extraordinar şablonizării şi ideologizării învăţământului.

Liceul "Ştefan cel Mare" şi-a păstrat caracteristicile învăţământului teoretic, iar valorile promovate în această adevarată alma mater - competenţaexigenţa şi performanţa au constituit şi forme de rezistenţă la ideologizarea csomunistă.

Dovezi ale calităţii procesului de învăţământ sunt rezultatele examenului de bacalaureat permanent foarte bune, ale admiterii în învăţământul superior cuprinse în procente medii între 80-100% pentru fiecare promoţie şi la olimpiadele şcolare, unde an de an elevii noştri se numără printre laureaţii acestora. Pentru a fi concreţi, menţionăm faptul că elevii liceului au obţinut, în perioada 1972 – 2007, un număr de 20 medalii la olimpiadele internaţionale de fizică, matematică, informatică, chimie şi biologie.

De pe băncile acestui liceu, de-a lungul timpului, s-au ridicat personalităţi de marcă ale culturii româneşti, precum folcloristul Simion Florea Maerian, compozitorul Ciprian Porumbescu, criticul literar Dimitrie Păcurariu, scriitorul Mircea Radu Iacoban, academicianul Cristofor Simionescu, profesor doctor docent Nicanor Mânecan, scriitorul şi profesorul Norman Manea, recentul candidat la premiul NOBEL etc.

Profesorii actuali ai liceului sunt prezenţi cu studii de specialitate şi pedagogice în număr mare, în volume şi reviste, la sesiuni, colocvii şi simpozioane locale şi naţionale, apreciaţi în cercurile de specialitate.

Liceul a reluat publicarea Anuarului, editarea revistei elevilor, organizarea sesiunilor de comunicări şi referate ale elevilor.

Un număr impresionant de absolvenţi ai liceului au devenit cadre didactice universitare şi oameni de ştiinţă care au cariere ştiinţifice cu totul remarcabile în ţară şi străinatate.

Începând cu anul 2010, prin Ordinul Ministerului Educaţiei Naţionale, liceului, ca o recunoaştere a performanţelor instituţionale, i se attribuie titlul de Colegiul Naţional "Ştefan cel Mare" Suceava. În prezent, în instituţie funcţionează 26 de clase de elevi, în care studiază 704 elevi de liceu, predau 66 cadre didactice şi lucrează 10 angajaţi ca personal didactic auxiliar şi 13 persoane ce constituie compartimentul administrativ.

În liceu se studiază, cu succesul aceloraşi performanţe de la informatică, matematică, fizică, limba engleză, limba franceză, limba germană, limba spaniolă.