Despre Concursul Acolada 2009

Şi la a patra ediţie, Concursul de matematică Acolada, organizat de Şcoala de Arte şi Meserii Bogdăneşti, judeţul Suceava, s-a observat interes deosebit atât din partea autorităţilor: Inspectoratul Şcolar Judeţean, reprezentat de d-nul inspector general adjunct Vasile Monacu, actualul primar, d-l Traian Rogojină, fostul primar d-l prof. Corneliu Solcanu, preotul profesor Loghinoaia Florentin, care le-a deschis concurenţilor perspectiva divină a calculului cu infiniţi ( n.n. calcul sublim), profesorii din Suceava şi nu numai, cât şi din partea elevilor competitori. Concursul se bucură de dăruirea fostei doamne director, prof. Mona Holban, cât şi a actualului director, d-l profesor de matematică, Vasile Solcan. Desigur, toţi concurenţii au fost cştigători, iar unii dintre ei au fost răsplătiţi cu premii în valoare de peste 7000 lei, graţie generozităţii constante a tradiţionalului sponsor Firma Dedeman Bacău. Felicitări egale şi binemeritate atât pentru câştigătorii marelui premiu, Bianca Holban clasa a IV-a, Şcoala Cornu Luncii şi Mădălina Vasilica Solcanu clasa a VIII-a, Şcoala Bogdăneşti, cât şi pentru toţi cei care au făcut posibil acest concurs.

La multe ediţii!