Pe 8 noiembrie, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”, s-a organizat prima ediţie a festivităţii intitulată Feria de los Ştefañoles - Sărbătoarea ştefanolilor. Ideea a izvorât din dorinţa de a-i încuraja pe ştefanoles să-şi dezvăluie latura artistică folosind totodată şi cunoştinţele acumulate de limba spaniolă, a doua limbă vorbită pe glob.
Festivitatea a fost deschisă de tonuri muzicale în deosebita interpretare a elevelor Toma Amalia, XB, (chitară), Buculei Ecaterina, Budeanu Larisa, Luculescu Teodora, Revencu Mădălina, XF, (soliste), Bîrliba Aurel, XB, (acompaniament).
În această zi de sărbătoare, ştefanolii au călătorit într-un timp şi într-o lume ce aparţin culturii hispanofone. S-au răsfoit pagini de cultură și civilizaţie; elevele Guliciuc Maria, XIIF și Dobroghii Catinca, XIIF, prezentând publicului două sărbători de referință din Spania - Día de Todos los Santos - respectiv Mexic - Día de los Muertos -. În urma unei documentări minuțioase, cele două ponentes au susținut prezentările într-o spaniolă impecabilă. Cea de-a doua expunere nu ar fi avut același farmec fără machiajele specifice elaborate minuțios de eleva Tiperciuc Gabriela, XIB și prezentate de însăși realizatoare, Gavriliuc Lavinia, XIB, Balmoș Cosmin, Coriciuc Tudor și Torac Miruna, toți din XB. Elevii Dutcă Cosmina și Todașcă Daniel, ambii din XIB, au colaborat în vederea realizării unei relevante și interesante prezentări a bijuteriilor arhitecturale și atracțiilor turistice existente pe tărâmurile spaniole.
De asemenea, s-au parcurs pagini de proză şi poezie ce au schimbat cursul literaturii universale. Astfel, Huţan Ciprian, XIIF (Cervantes) a deschis cu vocea sa plăcută primul roman modern al literaturii universale „El Ingenioso Hidalgo Don Quijote de la Mancha”, a doua carte cea mai publicată după Biblie. Actorii, Caunic Denis,XIIF (Don Quijote), Bejenaru Codrin, XB (Sancho Panza), Paşcovici Irina, XIB (Sobrina), Hostiuc Ştefan, XIF (Sacerdote), Todaşcă Daniel, XIB (Barbero) şi Blahovici Andrei, XIF(Sansón Carrasco) au pus în scenă și au interpretat într-un mod excepțional adaptarea a două capitole de referință Del donoso escrutinio que el cura y el barbero hicieron en la librería de nuestro ingenioso hidalgo (cap.VI, partea I) și De cómo don Quijote cayó malo y del testamento que hizo y su muerte (cap.74, partea II). Decorul impresionant a fost lucrat de elevii Vida Ștefana (reproducere Don Quixote - Picasso), Semeniuc Călin (El molino de viento), Balmoș Cosmin și Torac Miruna (La biblioteca), toți din XB. Machiajele au fost elaborate de talentatele eleve Apăvăloaie Raluca, Balan Andreea și Ignat Andreea, XIIF.
Rimele poetului romantic spaniol Gustavo Adolfo Bécquer nu puteau fi recitate atât de cuceritor decât de către tineri pasionați de științe exacte, elevi din clasele XI B și XIIB, visători, sensibili și creativi: Ţifui Alexandru, Verciuc Ştefan, Lungu Eduard, Drăgoi Andrei, Simion Bogdan, Moroşan Tudor, Albu Alexandru, Ilisei Răzvan, Zenoveiov Andrei (el sueño - Lăcătuș Teodora, XF) și Căldare Arcadie.
Spre sfârșitul primei ediții Feria de los Ștefañoles, publicul a fost invitat să asiste la un duel al tradițiilor mexicane și spaniole. Momentul adorat de public și recompensat cu ropote de aplauze a fost creat de fascinanții și talentații Bîrliba Aurel, XB (voce), Lupu Vasile, XIIC și Toma Amalia, XB (chitară) precum și de Antonovici Traian, XIIB, Drăgoi Andrei și Zenoveiov Andrei (mariachi).
Momentul mult așteptat, prezentarea ținutelor flamenco din sudul Spaniei, a încheiat spectacolul într-o notă de eleganță și rafinament. Frumuseţea și zâmbetul fetelor din clasele XF și XIF, Cozmei Bianca, Anchidin Cristiana, Prundeanu Ioana, Tofan Naomi , Munteanu Doroteea, Mihăescu Alessia, Cozma Nicoleta, Turculeţ Mălina, Turculeţ Sabina, Panţiru Irina, Iacoban Ioana, Moldovan Andreea, Bucaciuc Georgiana au fermecat și încântat privitorii.
Elevilor Vieriu Bogdan și Hoştiuc Robert li se datorează atât derularea informațiilor și a decorului în format digital cât și sincronizarea acestora cu desfășurarea din scenă a programului, ei asigurând cu profesionalism partea tehnică pe durata întregului spectacol.
Și cum orice desfășurare de forțe are nevoie de persoane potrivite, cu prezență de spirit și carismatice, care să ghideze audiența, cei care au reușit cu succes să stârnească curiozitatea celor din sală și să ofere un plus de valoare fiecărui moment sunt chiar apreciații prezentatori Arseni Teodora și Iacoban Alin.
Mulțumindu-le tuturor și fiecăruia în parte, dar în mod special elevei Arseni Teodora respectiv elevilor Țifui Alexandru și Verciuc Ștefan, și exprimându-mi speranța de a fi reușit să le deschidem spectatorilor inimile către o lume a unei mari puteri din istoria universală, a unei culturi și civilizații greu de egalat, aștept cu nerăbdare următoarea ediție Feria de los Ștefañoles.
Profesor limba spaniolă Perju Anda