Celebrarea Zilei Europene a Limbilor Străine

Postat de Barabas Sanda în Colegiu, Oct 03, 10:48

În întreaga lume, comunicarea verbală facilitează înțelegerea între oameni, permițând împletirea armonioasă a diferitelor civilizații și culturi. Importanța limbilor moderne este celebrată anual pe plan mondial pe data de 26 septembrie.

Această zi a fost marcată și în aula Colegiului Național „Ștefan cel Mare” cu momente festive realizate în limbile engleză, germană, franceză și spaniolă de către ingenioșii ștefaniști. Recitarea poeziei „1940” în toate cele patru limbi străine studiate de către elevii clasei a X-a D, coordonați de doamna profesor Grigoreanu Sofia a deschis oficial festivitatea.  Punând semnul de egalitate între limbaje de comunicare diferite, indiferent de acestea, mesajul a fost transmis.

Sceneta realizată de elevii clasei a X-a A, coordonați de doamnele profesor Bucaciuc Mracica-Elisabeta și Crețu Alina, a demonstrat încă o dată creativitatea liceenilor;  a fost prezentată într-o manieră umoristică o situație cu care se vor confrunta curând aceștia: un interviu. Captivând atenția publicului și dând dovadă de calități actoricești extraordinare, elevii au ilustrat sugestiv tipologii de persoane puse fața unui intervievator.

La final, au fost încununate rezultatele deosebite ale celor care au susținut examenul Cambridge la finalul anului școlar precedent. Calificativele obținute, depășind așteptările tuturor,  au arătat încă o dată nu doar munca susținută a elevilor, ci și implicarea și sprijinul necondiționate oferit de profesorii coordonatori.