• +40 0230 551 342
    cn_stefan@yahoo.com
  • Nu am putut gasi nimic. Incercati sa cautati dupa cuvinte cheie sau categorii.

Meniu

E-sChOOL, Școala de vară remedială în limba engleză la Colegiul Național “Ștefan cel Mare”, Suceava

E-sChOOL, Școala de vară remedială în limba engleză la

Colegiul Național “Ștefan cel Mare”, Suceava

 

      Ideea acestui proiect a pornit de la o necesitate, și anume aceea de a interveni la timp și în mod constructiv    în vederea reîntregirii unui cumul de achiziții puternic afectat de capacitatea elevilor de a se adapta la școala online și de gestionarea precară de către școala românească a etapei de „remote schooling”(școala la distanță). Cu alte cuvinte, organizatorii și-au propus să intervină remedial, într-un registru prietenos și atrăgător în paradigma cunoștințelor elevilor, grav afectată de învățatul de acasă, în vederea structurării și re-așezării unor cunoștințe lexicale și gramaticale care mai apoi să le servească cursanților în șlefuirea unor abilități lingvistice în EFL (English as a Foreign Language)

 

      Această ofertă a venit “la pachet” cu activități de învățare non-formală “indoor” și “outdoor” (în interior și în exterior) având același liant: limba engleză. În consecință, pe parcursul celor cinci zile, în intervalul 23-27 august, elevii de la cele trei licee partenere în proiect: Colegiul Național “Ștefan cel Mare”, Liceul cu Program Sportiv și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, Suceava au avut parte de activități variate, selectate după o atentă și profundă scrutare a nevoilor de afirmare a propriei personalități. În egală măsură, s-a ținut cont de necesitățile lor de formare în ce privește competențele de comunicare în limba engleză și de setul de achiziții anterioare.

      Fiecare zi din calendarul activităților s-a centrat pe abordarea sincronică, în registru formal și informal a unei competențe cheie de comunicare în limba engleză. Din repertoriul întâlnirilor nu au lipsit activitățile de cunoaștere, energizare, spargere a gheții si bineînțeles imnul școlii de vară. În prima zi, elevii s-au cunoscut cu ajutorul jocurilor care au conturat unui mediu relaxant, prietenos și competitiv și prin care au descoperit interese commune și au stabilit relații de colaborare. Nu au lipsit scrierea decalogului, repartizarea pe grupe și familiarizarea cu imnul de vară: “Don’t Worry, Be Happy” - Bobby McFerrin.

      Cea de-a doua zi a stat sub semnul activităților de “Listening” (receptare de mesaje orale) astfel că participanții au fost expuși mesajelor produse în limba engleză de vorbitori din zone dialectale diferite cu intonații și ritmuri de articulare diverse. Cele mai frecvente sarcini de rezolvat au vizat: desprinderea ideilor dintr-un mesaj, selectarea detaliilor specifice, completarea cu informații lipsă, confirmarea înțelegerii prin efectuarea de acțiuni pe baza informațiilor obținute pe cale orală. La sfârșitul zilei, participanții au fost angrenați într-o competiție folosind platforma virtuală Kahoot care a vizat cunoștințe privind specificul testelor Cambridge, nivel B2. “Nice to Meet You!” i-a provocat pe elevi să formuleze aprecieri positive la adresa colegilor.

      În cea de-a treia zi, elevii și-au exersat și șlefuit abilitatea de “Writing” (producere de mesaje scrise). Cu alte cuvinte, aceștia au avut de identificat informații și detalii specifice din texte de diferite lungimi și registre, și li s-a cerut să coreleze un cumul de informații din diverse pasaje ale unui text pentru a rezolva o sarcină de lucru. Printre activitățile cele mai îndrăgite menționăm: “Writing Storylines in a Funny Manner” în care au rescris firul narativ al unui film îndrăgit și “Who Kidnapped my English Teacher?” exercițiu ce a presupus scrierea unei povestiri amuzante folosindu-se de o listă de cuvinte date. Vizionarea unor materiale video a stat la baza familiarizării cu cele mai facile structuri de eseuri și greșelile cele mai frecvente precum și modalitățile de evitare a acestora în redactarea diferitelor tipuri de texte funcționale.

      Ziua de joi a fost rezervată activităților ce au vizat conținuturi de gramatică și vocabular. Elevii au fost provocati la un exercițiu de sinceritate în care să folosească adjective simple și compuse. Îmbogățirea vocabularului prin derivare, exerciții de sinonimie, reformulare, alegere multiplă au reprezentat tot atâtea alternative puse la dispoziția participanților de profesorii voluntari. „In Row -Word Formation Game”, “My Ideal Town”, “True or False” i-au implicat pe elevi în activități de învățare într-o manieră ludică, interactivă demonstrând că și cele mai puțin îndrăgite conținuturi pot fi pe placul elevilor. 

      Vineri a adus culoare, gust și discuții în peisajul activităților de învățare din cadrul școlii de vară. Într-o manieră inedită, elevii au fost provocați să producă mesaje orale în limba engleză (Speaking), pe anumite subiecte în funcție de culoarea bomboanei M&M extrase. În egală măsură, participanții au dat dovadă că pot găsi cele mai ingenioase soluții la situații aparent fără ieșire, și că imaginația poate să depășească cadrul unor imagini fără nicio legătură astfel încât acestea să poată fi fundamentul unei narațiuni surprinzătoare. Ultima zi a proiectului a însemnat și înmânarea diplomelor oferirea de feedback pentru activitățile desfășuarte de voluntari, karaoke și nelipsita sesiune de fotografii.  

      În loc de concluzie este binevenită o scurtă recapitulare. Proiectul intitulat “E-sChOOL, Școala de Vară remedială în limba engleză”, aflat la prima ediție,  aprobat în calendarul taberelor de vară al ISJ Suceava și-a propus să ofere o alternativă de petrecere a timpului liber din vacanță de vară a elevilor din clasele a IX-XI de la cele trei licee sucevene, în vederea îmbunătățirii competențelor de comunicare în limba engleză și de relaționare/comunicare într-un cadru non-formal cu accent deosebit pe recuperarea cunoștințelor pre-pandemie în vederea inserării mai facile a acestora în anul școlar superior.

      Organizatorii au dorit ca la început de an școlar, elevii participanți în proiect să pășească cu încredere pragul orelor de limba engleză și să disemineze în rândul colegilor experiența de învățare la care au luat parte. În egală măsură, s-a intenționat ca participanții să stabilească și să continue relațiile de prietenie ale căror baze au fost puse pe perioada activităților din proiect.

      În egală măsură, se cuvine să scriem cu majuscule numele profesorilor care au ales să petreacă o săptămână alături de elevii lor într-un cadru care poate fi descris printr-un ca “E-sChOOL”: prof.Alina Crețu - Colegiul Național “Ștefan cel Mare”, prof. Alina Dobroghii - Liceul cu Program Sportiv, prof. Monica Lepcaliuc - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, în calitate de organizatori și coordonatori ai proiectului, prof. Monica Moroșan - Școala Gimnazială nr.10, prof. Loredana Irimiciuc - Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, prof. Aniela Vasiliu - Liceul cu Program Sportiv, prof. Loredana Bodnar – Colegiul Național de Informatică “Spiru Haret”  și elevii Alessia Babliuc – Colegiul Tehnic Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Zancu și Andrei Zancu -  Colegiul Național “Ștefan cel Mare”  în calitate de voluntari